Despre gazduire sediu social

Cand trebuie sa merg in oras sa imi rezolv cate ceva si sunt nevoita sa astept ba pe la un ghiseu, ba pe la nu stiu ce sucursala, aproape de fiecare data imi vine in minte senzatia aceea cum ca totul este impotriva mea. Cred insa totusi ca ceea ce marcheaza aceasta traire este de fapt este felul in care anticipez uneori ca voi fi tratata de persoana de dupa fereastra de la ghiseu sau din spatele biroului. Un subiect precum gazduire sediu social kubix.ro joaca un rol principal care se va reflecta fara doar si poate atat in prestanta celor care sunt angajati acolo, dar si in nivelul de multumire al clientilor, in cazul de fata eu. 




Dar cum toate lucrurile au in viata un punct de cotitura, ei bine, de astazi pot spune ca intr-adevar se poate si altfel. Se poate sa intri cu drag intr-o institutie si sa vezi inca de cand ai deschis usa ca oamenii de acolo emana un aer profesionist si cu siguranta te vor ajuta, chiar daca au avut o zi mai proasta si abia asteapta sa li se termine programul. Cu alte cuvinte, oameni care isi respecta jobul pentru ca, pur si simplu, mediul in care lucreaza ii stimuleaza sa faca acest lucru. Mi-am dat seama cat de important este acest aspect legat de cum te simti cand lucrezi la birou

Sunt tentata chiar sa personalizez intr-un fel zicala “haina face pe om” si sa spun ca “sediul face firma”. Intelegi tu ce vreau sa zic. Eu, daca as vrea sa-mi pornesc o afacere si as avea nevoie de un sediu social, cu siguranta alegerea unei gazduiri profesionale kubix.ro ar fi cap de lista. Ideala este o cladire bine pozitionata, bine organizata in interior si dotata atat cu aparatura moderna, cat si cu echipamente care sa ma poata ajuta sa sustin conferinte sau intalniri de afaceri. Cu siguranta ca atunci clientii sau partenerii de afaceri ar veni cu o mai mare deschidere, iar sansele de reusita ar cam creste, zic eu. Si astea sunt doar cateva elemente pe care eu mi le-as dori la o firma, fie ea a mea (aici visez cu ochii deschis, se vede?), fie ea cea la care merg precum un simplu client.

Pagini