OOTD: Roz presărat peste romburi

Cine mai trece ca mine printr-o perioadă de... reinventare? În ultima vreme am renunțat la foarte multe haine care simțeam că nu mă mai caracterizează și am rămas cu un dulap modest, plin de piese vestimentare basic. Am adus acasă tot mai multe perechi de pantaloni, de la blugi rupți, până la pantaloni eleganți. Sunt într-o căutare continuă a perechilor care să mă facă să mă simt grozav chiar dacă port un tricou simplu în partea de sus. Mi-a ieșit cu perechea de pantaloni de mai jos, mai bine de atât nici că îi puteam nimeri!



  Fotografii realizate cu aparat foto digital Canon PowerShot SX510

Pantalonii sunt de pe SheIn.com și, deși par îmbulinați, îți garantez că petele albe sunt romburi mici. Așadar, avem câteva sute de romburi pe un fond verde închis, ce pare însă negru în fotografii. Esențial este să precizez mărimea aleasă pentru pantaloni - L! Da, da, nu m-am simțit grozav comandând-o, dar am vrut ca pantaloni să fie ceva mai lejeri, sătulă fiind de cei foarte strâmți pe picior, pe care nu îi pot purta vara. Am totuși dubii cu privire la mărimi, pentru că aceștia îmi vin bine și în talie, ceea ce mă face să mă gândesc că M-ul m-ar fi strâns (dunga neagră din talie nu este elastică). Chiar așa, să fie mărimea mea L? Una peste alta, sunt o investiție excelentă și mă bucur tare mult că îi am!

Tricoul Pimkie de pe Kurtmann este iarăși un element ușor de purtat și este atââât de comfortabil! Îmi place cu cade pe corp și este destul de răcoros. Îmi place culoarea, un roz-piersicuță tare feminin. Și cum detaliile fac diferența, pot spune că mânecuțele îndoite, dar și elementul surpriză de la spate sunt plusuri ce merită menționate. Tricoul este mărimea M, aș fi mizat pe un S, dar nu era în stoc și l-am vrut neapărat!

Am completat tinuta cu o pereche de sandale Pull and Bear tot de pe Kurtmann (văzute pe blog AICI și AICI), o pereche de ochelari de soare rotunzi de pe SheIn, un rucscac lejer, părul proaspăt spălat, uscat la soare, și un machiaj simplu. Apropo, sunt singura căreia chiar îi place să poarte ochelari de soare pe stradă, dar evită să îi adauge în ținutele de pe blog? 








Aștept cu drag feedback-ul tău, așa că nu te sfii să profiți de prezența formularului de comentarii! Aștept păreri, sugestii sau o interpretare a pieselor din această ținută: 
TU ce ai schimba?
Pupici!  ♡♡♡

Pagini