OOTD: Franjuri peste dungi

Ca de obicei, Andrei a avut o răbdare incredibilă și mi-a făcut o mulțime de fotografii drăguțe. Am întâmpinat probleme în ceea ce privește vremea, pentru că a fost incredibil de înșelătoare. Am plecat cu soarele în spate, dar ne-a prins ploaia la final și am ajuns acasă ca doi câini plouați. Un duș fierbinte, o cană mare de ceai de mușețel cu miere și un episod din Supernatural ne-au mai încălzit puțin.




  Fotografii realizate cu aparat foto digital Canon PowerShot SX510

Ultimul colet Romwe a fost printre cele mai bune din ultima vreme. A cuprins pantalonii și bluza de mai jos, dar și niște sandale albe pe care le veți vedea curând.

Bluza cu franjuri este de departe genul de piesă care merge într-o mulțime de combinații. E incredibil de comodă, e moale și m-am simțit excelent purtând-o. Aspectul acesta vintage - boho e tare feminin. I looove it!

Nu-i așa că e greu să-ți iei ochii de la pantaloni cu dungi? Pozele dau dreptate realității, dungile verticale îți cam obosesc privirea. Cu toate acestea, pantalonii au o eleganță aparte, dar pot fi aduși și în zona de casual, așa cum am făcut eu. Port mărimea M, iar în talie au acea curelușă maro careapare și pe site. Am ales să îi port cu o pereche de balerini simpli maro, de altfel singuri pe care îi am. Sunt dintr-un magazin random, la fel și geanta. Mi-am prins părul într-o coadă dezordonată, iar machiajul este minimal, în ultima vreme mă rezum doar la fond de ten, pudră, blush, fard pentru sprâncene și mascara.










Aștept cu mare drag părerea ta referitoare la această ținută! 
 ♡♡♡

Pagini