Cum să spui adio durerilor menstruale fără medicamente?



   Suntem femei, aşa că acest subiect nu este deloc unul nepotrivit. Nu ştiu voi, dar eu în perioada "cu pricina" trec prin dureri chinuitoare, care nu trec şi pace. De-a lungul timpului scăpam doar cu antinevralgice, luate în doze mari, doar-doar pentru a scăpa de durere. De curând am descoperit însă produsul care face minuni pentru burtica mea.

   În DM am descoperit plasturii menstruali BioIntimo, la preţul de aproxiamtiv 15 lei. Cutia are 3 bucăţi, aşa că m-am hotărât sa îi cumpăr. (M-am înscris cu bonul la concursul lor de pe Facebook şi am câştigat o cupă menstruală, dar despre ea vom vorbi altădată)


   Aşadar, când am avut nevoie prima oară, am apelat puţin sceptică la un astfel de plasture. Dar haideţi să înţelegem mai bine cum funcţionează, citind descrierile:



   Plasturii pot fi poziţionaţi şi pe burtică, dar şi pe spate. În caz de dureri maxime, puteţi pune câte unul în ambele locuri. 


   Foarte important este faptul că plasturele are o parte lipicioasă, pentru a rămâne fix. După cum se vede, plasturele se lipeşte pe lenjerie, nu pe piele! 

   El arată astfel:


   Ideea după care funcţionează este simplă: în contact cu aerul, odată scos din punguţa lui separată, plasturele se încălzeşte după cam 10-15 minute. El stă pe piele, iar durerile dispar, datorită efectului de încălzire, care poate dura şi 10-12 ore! Bine, mie mi se întâmpla să îl uit în baie după ce făceam duş, dar asta e altă problemă.

   Înăuntru are un cărbune care se încălzeşte, iar eu, curioasă fiind, l-am desfăcut.




   Ideea esenţială este că aceşti plasturi pentru dureri menstruale Biointimo mă ajută teribil lună de lună şi nu mai lipsesc din casa mea. Acţionează exact ca o sticlă cu apă caldă, care iar este eficientă, dar durează ore întregi.
   Ideile sunt împărţite, multe persoane declarând că nu sunt eficienţi, dar pentru mine fac minuni de fiecare dată.
   
   Pe de altă parte, într-o zi friguroasă m-a prin puţin ploaia afară. Când am ajuns acasă, chiar dacă făcusem un duş cald, am simţit că-mi este frig la spate, aşa că-mi era teamă să nu răcesc. Am pus plasturele, deşi nu eram în perioada "roz" şi m-am bucurat de tot confortul. Ba mai mult, am citit pe un forum despre cazul unui bărbat care folosise aceşti plasturi pentru durerile lui de spate. Cât de tare poate fi asta?

   Cu toate că aceşti plasturi nu funcţionează la fel pentru toată lumea, eu vă recomand să le daţi o şansă. S-ar putea să vă placă rezultatul! 

Pagini